„De unde vin copii?”Poate că şi tu când erai mic le-ai pus această întrebare părinţilor tăi.Cum au reacţionat ei?Părinţii au reacţii diferite, în funcţie de personalitatea lor şi de vârsta copilului.Unii ignoră întrebarea, alţii dau un răspuns scurt, vizibil stânjeniţi, iar alţii inventează tot felul de povestioare, despre care copilul află mai târziu că nu sunt adevărate.Dar, ca să fie pregătit pentru viaţă, copilul trebuie să ştie adevărul despre miracolele reproducerii.
Aşa cum mulţi părinţi se simt jenaţi când trebuie să vorbească despre modul în care vin pe lume copii, tot aşa unii oameni de ştiinţă ezită să vorbească despre un subiect mult mai important: a apariţiei vieţii.Totuşi, cunoaşterea adevărului cu privire la acest subiect îţi poate influenţa profund concepţia despre viaţă.Aşadar, cum a apărut viaţa?
Mulţi dintre cei care cred în evoluţie ţi-ar spune că viaţa a început în urmă cu miliarde de ani în lagune puţin adânci, formate prin acţiunea mareei, sau în adâncurile oceanului.Ei cred că, într-un astfel de mediu, compuşii chimici s-au grupat spontan în structuri asemănătoare unor sfere, au format molecule complexe şi au început să se reproducă.
Alţi oameni de ştiinţă, la fel de apreciaţi, nu sunt de acord cu această teorie.Alexandre Meinesz, profesor în biologie, a afirmat că „ nici o dovadă empirică nu susţine ipotezele apariţiei spontane a vieţii pe pământ dintr-o simplă supă moleculară.”
Ce arată dovezile?Răspunsul la întrebarea „De unde vin copii?” se bazează pe dovezi incontestabile.Viaţa provine întotdeauna din viaţă.A crede că fie şi numai o „simplă” celulă vie s-a format în mod întâmplător din compuşi chimici lipsiţi de viaţă pretinde o mare credinţă.
Având în vedere dovezile, eşti tu dispus să manifeşti o astfel de credinţă? Înainte să răspunzi la această întrebare, te invit să pătrunzi în impresionantul univers al celulei.Lucrul acesta te va ajuta să-ţi dai seama dacă teoriile anumitor oameni de ştiinţă referitoare la originea vieţii sunt corecte sau la fel de fanteziste ca explicaţile pe care le dau unii părinţi.
joi, 12 mai 2011
vineri, 11 martie 2011
Ce este iubirea?
"Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frica. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este graniţa unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea."
“Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă”.
“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.”
“Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţă; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţă - dar nu crea nici un conflict, bătălie sau luptă pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoana care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.”
“Adevărul este că majoritatea poeţilor nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiţi de ideea de iubire, astfel încât creează poezii frumoase, poveşti frumoase. Sau poate că au iubit, dar au eşuat, astfel încât pentru a se consola, ei creează situaţia spusă în poeziile lor ... Este o compensaţie. În viaţă, ei ratează, aşa că transpun în scris. În scris, poetul creează fantezia pe care ar fi vrut să o trăiască aievea, pentru a-şi uita viaţa, pentru a-i uita urâţenia. Deci fie poeţii nu au iubit niciodată şi nu au cunsocut agonia iubirii, ori dacă au iubit au cunoscut agonia ei şi au vrut să cunoască şi extazul ...”
“Odată ce ai înţeles că propriii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Însă nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, ei nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu îi pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.”
“Iubirea e pur şi simplu nebună. Nu apare niciodată când şi unde crezi că va apare. E firesc să fie aşa. Iubirea e altceva decât minte şi asta înseamnă că atunci când e iubire adevărată mintea nu mai contează. De aceea marile iubiri par imposibile minţilor obişnuite. Nu e nimic neobişnuit aici. Iubirea care nu trece de barierele minţii nu e iubire adevărată. Şi viaţa, existenţa vrea iubire adevărată. Dar pentru aceasta ne verifică şi ne pune faţă în faţă cu iubiri aparent imposibile. Dacă trecem examenul, atunci suntem făcuţi pentru iubire, dacă nu îl trecem atunci mai avem nevoie de timp ca să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă”.
“Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, că abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.”
“Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţă; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţă - dar nu crea nici un conflict, bătălie sau luptă pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoana care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.”
“Adevărul este că majoritatea poeţilor nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiţi de ideea de iubire, astfel încât creează poezii frumoase, poveşti frumoase. Sau poate că au iubit, dar au eşuat, astfel încât pentru a se consola, ei creează situaţia spusă în poeziile lor ... Este o compensaţie. În viaţă, ei ratează, aşa că transpun în scris. În scris, poetul creează fantezia pe care ar fi vrut să o trăiască aievea, pentru a-şi uita viaţa, pentru a-i uita urâţenia. Deci fie poeţii nu au iubit niciodată şi nu au cunsocut agonia iubirii, ori dacă au iubit au cunoscut agonia ei şi au vrut să cunoască şi extazul ...”
“Odată ce ai înţeles că propriii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Însă nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, ei nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu îi pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.”
vineri, 10 decembrie 2010
Craciunul pe rit vechi
Craciunul pentru crestinii ortodocsi pe stil vechi
Craciunul pentru crestinii ortodocsi de rit vechi este sarbatorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile fata de calendarul oficial. Biserica Ortodoxa Romana a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Calendarul iulian si gregorian
Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.
Dupa aceasta constatare, s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Astfel, imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit "calendarul iulian". Acest calendar a fost folosit de intreaga crestinatate, timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-au servit si Sfintii Parinti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Pastilor.
Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).
Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.
Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".
Congresul de la Constantinopol 1923
Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.
Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala, diferenta care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.
Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.
Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, insa, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.
Convinse de necesitatea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).
Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa "stilul vechi".
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/craciunul-rit-vechi-70704.html
Craciunul pentru crestinii ortodocsi de rit vechi este sarbatorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile fata de calendarul oficial. Biserica Ortodoxa Romana a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
Calendarul iulian si gregorian
Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - care era mai corect, dar nici el perfect - de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.
Dupa aceasta constatare, s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Astfel, imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit "calendarul iulian". Acest calendar a fost folosit de intreaga crestinatate, timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-au servit si Sfintii Parinti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Pastilor.
Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).
Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.
Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".
Congresul de la Constantinopol 1923
Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.
Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala, diferenta care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.
Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).
Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.
Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, insa, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.
Convinse de necesitatea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).
Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa "stilul vechi".
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/craciunul-rit-vechi-70704.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)